O, oare când vom avea şi noi faţă de Dânsul aceeaşi dragoste, oare când ne vom apropia de Dânsul ca de un prieten adevărat? Însă noi nu ne apropiem de El astfel, ci stingheriţi, parcă cu răceală; şi când ne rugăm, şi când facem un bine, suntem parcă peste măsură de formali. Iar El vrea să fim fireşti. Ne-a arătat aceasta prin felul în care a trăit printre noi: simplu, smerit şi blând. Trebuie să ne apropiem de Domnul aşa cum ne-a făcut; simpli, ca nişte copii nevinovaţi trebuie să ne apropiem de Dânsul.
La întrebarea care i se punea mereu privind sursa bolilor, a dezechilibrelor și a lipsei de entuziasm în societatea noastră contemporană, Starețul Tadei de la Vitovnița, ca un fin psiholog, pe linia tradiției ascetice consacrate, invoca legătura dintre gândurile noastre și modul de viață zilnic. Dacă trupul se hrănește cu hrană materială, și sufletul, la rându-i, se hrănește cu gânduri. Și de aici fraza sa axiomatică, pe care o repeta mereu, cum sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața[1]. În consecință, toate aceste probleme sunt generate de căderea cu gândul. Pentru părintele Tadei, viața, în toată concretețea sa, fiind de la Domnul Hristos, este, în consecință, toată Hristos-viață, Hristos-cuget, Hristos-simțire: Toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întărește (Filipeni 4,13).
Se naște în anul 1914, în satul românesc Vitovnița din partea răsăriteană a Serbiei, și primește numele Toma. Odată terminată școala primară în satul natal, își continuă evoluția sa profesională cu Școala de Comerț și Meserii din Petrovăț, pe Mlava. Începuturile vieții monahale se leagă de Mănăstirea Milkovo și de harismaticul părinte Ambrozie, ucenicul Cuviosului Ambrozie de la Optina. Îmbracă îngerescul chip în anul 1935 la Mănăstirea Gorniak, dar foarte curând se înscrie la Școala de Iconografie din Mănăstirea Rakovița unde, trei ani mai târziu, va fi hirotonit ieromonah de către Episcopul Mitrofan al Harkovului. Din motive pastorale, la scurt timp după hirotonie, Părintele Tadei va fi transferat la vechea reședință patriarhală de la Peci. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, petrece o perioadă la mănăstirile Rakovița și Gorniak, iar în 1949, la dorința Patriarhului Gavriil, ieromonahul Tadei se reîntoarce la Peci, în anul 1949, și devine vicar al acesteia. Între anii 1955-1959, slujește atât ca preot de enorie în satele Peci, Klenovat și Sapinska, cât și ca stareț al Mănăstirii Gorniak.
La începutul lunii noiembrie 1959, egumenul Tadei primește binecuvântare pentru a pleca în Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea Hilandar. După patru luni încheiate, se întoarce acasă. Aici va fi o vreme paroh in satul Bistrița, apoi stareț al Mănăstirii Tuman. La dorința sa, în 1962, va fi numit stareț al Mănăstirii Vitovnița. Petrece în această slujire vreme de zece ani, pentru ca, în cele din urma, slujind ca paroh in Vlaski Dol, să fie pensionat și așezat la stăreția Mănăstirii Pokainița de lângă Velike Plane și să devină duhovnic al Mănăstirii Tuman, iar apoi, pentru a doua oară, stareț al Mănăstirii Vitovnița. Trece la Domnul pe 13 Aprilie 2003, în satul Bacika Palanka din Voievodina, în casa unor credincioși care s-au îngrijit de acesta în ultimii ani ai vieții sale.
Dacă am încerca să identificăm tema centrală în cuvântările sale duhovnicești, cel mai firesc ar fi să începem cu evocarea smereniei și ascultării ca stare permanentă necesară unei vieți spirituale angajate. Dacă păcatul originar se poate rezuma la dorința de mărire și lipsa ascultării, înțelegem că depășirea acestei stări permanentizate în istorie se face tocmai prin practicarea virtuțile opuse. Smerenia, ca și exercițiu ascetic, dar și ca dar dumnezeiesc, ne plasează într-o poziție realistă și într-o relație dreaptă cu Dumnezeu, cu semenii și cu noi înșine. În concepția sa, desăvârșirea vieții creștine rezidă în absolutul de smerenie. Harul dumnezeiesc locuiește doar în cel smerit și, în consecință, unul ca acesta nu mai poate fi atins de lucrurile exterioare și nu se mânie. Dimpotrivă, suferă pentru păcatul celui de lângă el: „Dacă îl jignești, tu te mânii, iar el plânge pentru tine, pentru că te chinui singur”. Cel smerit este și ascultător și se folosește de orice lucru bun. Dumnezeu este cel care îl călăuzește. În schimb, „îndată ce ne împotrivim, vrăjmașul ne conduce viața”[2].
Experiența smereniei și ascultării în om confirmă realitatea Împărăției cerești, înlăuntrul nostru. Omul smerit poartă în sine atmosfera cerului („Celui smerit și blând, așezat chiar și în iad, îi este bine”[3]), prin pacea, lumina și căldura pe care o emană, și această experiență capătă dimensiune misionară: „Nici măcar nu trebuie să vorbim oamenilor despre asta – cerul va izvorî din noi și în tăcere sau vorbind despre cele mai obișnuite lucruri – acesta strălucește din noi chiar și fără ca noi să ne dăm seama de ele”[4]. Într-un astfel de om nu există contradicții, căci voia sa este una cu voia lui Dumnezeu pentru el. În Împărăția lui Dumnezeu nu sunt cu putință împărății în Împărăție. Starețul identifică aici și cauza căderii.
În plan duhovnicesc, efectul direct și imediat smereniei și ascultării este unitatea interioară, ca antidot la diviziunea și răspândirea în învălmășagul lumii contemporane, anticipare de data aceasta, a atmosferei iadului. Mintea unită, neîmprăștiată, dincolo de dimensiunea sa ascetică, este, în viziunea Starețului Tadei soluția pentru omul contemporan, asaltat de probleme fără precedent. Omul este o putere înțelegătoare, „un aparat gânditor”. Când este unit în cuget cu Domnul, el știe sursa gândurilor și le și le poate selecta, ușurând povara sufletului. Viteza gândului este doar jumătate din iuțimea duhului, va spune el, subliniind importanța robusteții spirituale generate de unitatea cugetului. Și de aici laitmotivul discursurilor sale: „cum sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața”.
Starețul Tadei face o pledoarie disciplinei minții, în situația în care se vorbește tot mai des despre stres, ca una dintre problemele cele mai acute ale vremii. Sursa directă a acestei plăgi este lipsa unei asceze a minții, alături de o asceză trupească, care să-i ofere omului odihna și pacea duhovnicească pentru o viață normală. Mișcarea gândurilor nu poate fi oprită, potrivit experienței ascetice, dar, odată identificată sursa lor, acestea pot fi primite sau refuzate. În funcție de această opțiune, omul își este propriul arhitect al vieții sale. Când sufletul este liniștit și aparatul cugetător este liniștit. Dar când sufletul este divizat și mintea este răspândită. Și ori de muncește, ori de se odihnește, omul este mereu într-o stare de neliniște, care poate sfârși în angoasă.
„Se culcă seara obosit, iar dimineața se trezește cu totul zdrobit. În subconștient curg, precum un film, lucruri din trecut și planuri de viitor. Sufletul face totdeauna din ele combinații. Dar când sufletul se curățește de aceste poveri ale cugetului… se trezește odihnit, luminat și proaspăt”[5].
Mesajul Starețului Tadei în contextul celor deja afirmate s-ar putea rezuma în îndemnul„să ne întoarcem către Dumnezeu cu cugetul nostru împovărat”. Când îi încredințăm Domnului toate grijile noastre și ale semenilor, vom fi despovărați. „Am pus totul la picioarele Domnului ca El să le descurce”. Altfel grijile vor crește și vom deveni tot mai împovărați, iar într-o zi nu le vom mai putea purta. Atunci, la locul de muncă, în familie și pretutindeni viața va deveni chinuitoare. De aceea, soluția pe care părintele Tadei o intuiește este aceasta: trebuie să ne odihnim cugetul, pentru că atunci când gândurile noastre se liniștesc și trupul se odihnește și viața noastră își recapătă echilibrul, vigoarea și bucuria. Testamentul său final poate fi rezumat astfel: „Omul trebuie să se ostenească a fi întotdeauna, cu orice preț, într-o stare sufletească bună și să fie neîncetat cu duhul plin de bucurie, pentru că duhurile din văzduhuri vor să fim necontenit triști”[6].
[1] Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața, București, Predania, 2005, p. 88.
[2] Ibidem, p. 96.
[3] Ibidem , p. 120.
[4] Ibidem , p. 51.
[5] Ibidem, p. 123.
[6] Ibidem, p. 168.
Articol preluat de pe crestinortodox.ro
