Potrivit învăţăturii Sfântului Maxim Mărturisitorul, Dumnezeu conduce pe oameni spre desăvârşire pe două căi: pe o cale pozitivă şi pe una negativă. Pe cea dintâi numită Providenţă, atrage pe om în chip pozitiv, prin frumuseţea binelui şi prin raţiunile lucrurilor; iar prin a doua, numită Judecată, lucrează prin diferitele necazuri, pe care ni le îngăduie Dumnezeu, ca să ne atragă de la păcate.

Metoda Proniei ne face mai ales să respingem ispitele plăcerii şi ale poftelor, iar metoda judecăţii ne face să suportăm încercările prin durere. Rostul acestor probe este acela de a descoperi în ce stadiu se află omul în lupta de a birui patimile şi de a se face mai tare în lupta împotriva lor (Filoc. 2, p.176-177).La aceste probe însă sunt supuşi nu numai oamenii individual, ci şi comunităţile, popoarele, cum constatăm aceasta şi în vremea noastră.

Dacă ne aruncăm privirea asupra continentului european din ultimele secole, vedem că popoarele din răsăritul Europei au trecut prin proba grea a suferinţei, sub regimul de viaţă comunist. Pentru gândirea comunistă nu există decât o singură realitate, materia. Nu există Dumnezeu, nu există suflet, nu există viaţă veşnică. Omul este doar materie mai evoluată şi întreaga viaţă umană se epuizează pe pământ. Bolile şi suferinţele provin din faptul că omul încă nu stăpâneşte pe deplin materia, nu-i cunoaşte toate secretele. De aceea omul trebuie să o constrângă, să o silească, să-i smulgă secretele, ca să construiască fericirea deplină a omului din raiul de pe pământ. Munca deci este unealta desăvârşirii, clasa muncitoare este elita care exercită această lucrare sub conducerea Partidului. Şi fiindcă au fost şi oameni reacţionari, care s'au împotrivit acestui fel de înţelegere, atunci a trebuit ca şi aceştia să fie siliţi, munciţi pentru a se conforma prin silă noului mod de viaţă. Şi astfel s'au creat mijloace speciale în acest scop: închisori,lagăre de muncă, deportări ş.a. prin care au trecut milioane de oameni, popoare întregi, Si au fost munciţi oamenii pentru motive politice, culturale, materiale, dar mai ales pentru credinţa religioasă, pentru credinţa în Dumnezeu în care comunismul nu credea.

Rezultatul acestei încercări prin suferinţă este bine cunoscut, şi este pozitiv. Milioane de mărturisitori ai credinţei în Dumnezeu s'au sfinţit prin răbdarea chinurilor, a muncilor şi s'au adăugat la ceata cea mare din Ceruri a mucenicilor, care au pătimit înaintea lor.

Si acum, dacă observăm că majoritatea creştinilor, care au trecut prin această probă a suferinţei, aparţine creştinismului ortodox, înţelegem că Sfânta Ortodoxie a fost rânduită de Dumnezeu să treacă prin această teribilă probă a suferinţei, din care a ieşit biruitoare şi întărită.

A trecut comunismul cu lozinca muncii şi a muncirii şi alte popoare, cele din apusul Europei, sunt chemate să-şi dea examenul, proba vieţii creştine, însă acum prin cealaltă probă, aceea a plăcerii. Datorită unor condiţii istorice favorabile şi a progresului tehnic, Occidentul şi-a creat condiţii material-economice la nivelul cel mai ridicat. Dar grija exagerată de trup a dus la ignorarea sufletului, a lepădării de Dumnezeu şi la divinizarea omului, care astfel devine singurul stăpân al lumii. Omul este măsura tuturor lucrurilor, conform lozincii antichităţii păgâne. Si noul stăpân, cu ajutorul progresului tehnic, îşi construieşte raiul pe pământ,cu zeul suprem banul – capitalul –, cu ajutorul căruia îşi îndeplineşte toate poftele trupeşti.

Rezultatul este consecvent cu principiile care îi stau la temelie. Îndestularea exagerată a trupului, a pântecelui, atrage după sine întreaga coloană acelor 7 păcate capitale: desfrânarea în primul rând, apoi iubirea de argint, exploatarea celor slabi, cultul plăcerii, cu expresia lui firească a desfrânării sub toate formele posibile, care constituie nota dominantă a  sistemului capitalist. Rezultatul probei prin plăcere, în plină desfăşurare, este evident: o decădere a fiinţei umane la nivelul cei mai scăzut din tot cursul istoriei sale.

Si dacă ne uitam acum şi vedem că Occidentul Europei, care este chemat să-şi vădească stadiul său creştinesc, prin proba plăcerii, este reprezentat prin creştinismul catolic şi protestant, constatăm că rezultatul probei creştinismului occidental este catastrofal. In loc să aducă prinos de recunoştinţă lui Dumnezeu pentru abundenţa realizată prin mijloacele tehnice perfecţionate, a dus dimpotrivă: la lepădarea de Dumnezeu, la divinizarea omului şi la legiferarea păcatului, care îi pregăteşte nefericirea cea veşnică.

Dar examenul, proba prin plăcere încă nu s-a terminat, ci este în plină desfăşurare. In această stare, este firească întrebarea: Oare care sunt şansele de realizare ale sistemului capitalist?

1. Mântuitorul Hristos, pe Muntele fericirilor, după ce a făcut cunoscută mulţimilor, care îl ascultau, Legea Noului Aşezământ, pe care o aducea pentru fericirea omului, a încheiat astfel: „Cine aude aceste cuvinte ale Mele şi le îndeplineşte, se aseamănă cu bărbatul înţelept care şi-a clădit casa lui pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut fiindcă era întemeiată pe stâncă. Iar cine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, se aseamănă cu bărbatul nechibzuit, care şi-a clădit casa pe nisip. Si a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare” (Mat.7. 24-27). Construirea unei Europe fără de Dumnezeu se aseamănă cu casa construită pe nisip.
2. In Testamentul dumnezeiesc pe care Mântuitorul îl lasă ucenicilor Săi înainte de Sfintele Sale Patimi, le spune: „Eu sunt viţa. Voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15,5). Nu se poate construi o lume nouă fără prezenţa şi fără ajutorul lui Hristos.

Răspunsul la întrebarea: Ce şanse de realizare are Capitalismul rezultă limpede in învăţătura de mai sus a Mântuitorului Hristos: Omul nu poate face nimic bun fără ajutorul lui Dumnezeu. A socoti că întreg destinul omului se epuizează numai în stadiul său efemer de pe pământ, este cea mai teribilă minciună cu care diavolul a înşelat pe om.

Încă de la facerea lumii. Dumnezeu a pregătit omului sălăşluire fericită şi veşnică, stagiul terestru fiind doar vreme de pregătire pentru intrarea în acest sălaş. Cum trebuie să fie această pregătire şi ce trebuie să realizeze ea, ne-a arătat însuşi Dumnezeu prin lumea materială pusă la dispoziţia omului şi apoi însuşi Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om şi ne-a arătata prin viaţa şi învăţătura Sa Calea şi a rânduit aşezământ Sfânt Biserica, pentru sfinţirea, înduhovnicirea sa, singura ţintă de realizat pentru om fiind intrarea în veşnica fericire.

În starea în care se află în prezent Europa, cu modul ei de viaţă capitalist, care tinde să devină modul de viaţă ideal şi unic, constatăm un fenomen nou, care are loc, un exod de populaţie cu dublu sens: din Orient spre Occident si invers. Exodul spre Occident are două cauze principale: mai întâi a fost fuga de teroarea comunistă, iar acum, dorinţa de îmbogăţire din contactul cu capitalismul. Iar exodul apusean spre Răsărit este pentru acapararea bunurilor materiale ale acestuia, şi a transportului tehnic al capitalismului avansat. În acest exod şi unii şi alţii poartă cu sine bunurile lor proprii. Ortodoxia duce cu sine stilul de viaţă creştin, cu trăsăturile ei proprii: viaţa spirituală, liturgică, viaţa de rugăciune, cinstirea Sfintelor Icoane; de asemenea munca cinstită şi bine exploatată de apuseni. Iar apusenii duc cu ei traiul lor trupesc abundent cu desfrânarea sub toate formele, cu negarea lui Dumnezeu şi idolatrizarea omului; şi mulţimea sectelor.

Din această întâlnire reciprocă Occidentul are prilejul să cunoască direct bunurile Ortodoxiei, să-şi recunoască lipsurile şi mai ales să-şi recapete dimensiunea spirituală a creştinismului pe care ei au pierdut-o; iar Orientul are posibilitatea să cunoască prin proprie experienţă urmările negative ale materialismului capitalist, degradarea fiinţei umane prin păcat şi nefericirea adusă din divinizarea materiei.

Nu este greu de întrevăzut planul dumnezeiesc al acestor încercări. Europa este singurul continent fericit care s-a învrednicit de binecuvântarea cea mare a creştinismului. Civilizaţia lui creştină s-a răspândit şi a influenţat întreaga Omenire. Progresul ei tehnic uimitor a adus omenirii mari binefaceri. Dar a fost înşelat de diavolul. Dumnezeu creând materia, a înzestrat-o cu puteri uimitoare: energii, forţe, pentru ca omul descoperindu-le să-şi poată îndeplini mai deplin chemarea sa de a se sfinţi pe sine şi materia pusă la dispoziţia lui. Creştinismul occidental, pierzând dimensiunea duhovnicească a creştinismului, nu mai poate face acest lucru, precum a dovedit-o din examenul la care a fost supus şi din care, precum am văzut, a ieşit falimentar. Ortodoxia duhovnicească, prin proba suferinţei a dovedit că păstrează neştirbit slujirea ce i s-a încredinţat de a conlucra cu Dumnezeu la realizarea Cerului şi pământului celui nou, sortit să intre în veşnicie. De aici chemarea cea sfântă şi nobilă a Sfintei Ortodoxii de încreştinare şi înduhovnicire a Noii Europe, slujire pe care I-a încredinţat-o Bunul Dumnezeu, Care voieşte ca toţi să se mântuiască şi pentru care Sfânta Ortodoxie s-a pregătit şi a dovedit că poate să o îndeplinească. Dacă lucrul acesta este realizabil, mileniul al treilea va fi creştin, după spusa filosofului francez, iar dacă nu, atuncea îl aşteaptă cataclismele Sodomei şi Gomorei.

Autor: Ierom. Petroniu Tănase, de la Schitul Prodromu, Athos