Vă aşteptăm, cu bucurie, şi anul acesta să participaţi împreună cu noi la sfintele slujbe pe care le vom săvârși la Așezământul Bisericesc din München-Aubing (Kastelburgstr. 88-84, 81245, München) în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos şi cu ocazia celui mai mare Praznic al creștinătății - Sfintele Paşti, când celebrăm Învierea Domnului, începutul învierii noastre, a tuturor.
Acestea vor avea loc după următorul program:
Săptămâna Mare
Duminica Floriilor – 10:00 Sf. Liturghie; 18:00 Denie
Lunea Mare – 18:00 Denie
Marțea Mare – 18:00 Denie
Miercurea Mare – 18:00 Denie
Joia Mare – 07:30 Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare; 18:00 – Denia celor 12 Evanghelii
Vinerea Mare –18:00 Denia Prohodului
Sâmbăta Mare – 07:30 Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare
Slujba Învierii, împreună cu Utrenia Paştilor şi Sf. Liturghie, vor fi oficiate sâmbătă seara, 19 aprilie, între orele 21:00-01:00. Slujba Învierii va începe cu ritualul împărțirii luminii, oficiat în pridvorul bisericii, urmat de o procesiune în jurul acesteia, după care se va intra în Sala Crucilor pentru Utrenia Paştilor şi Sf. Liturghie. Cei care doresc să ia parte la procesiune sunt rugaţi să vină la biserică începând cu orele 20:15, pentru ca să-şi poată procura în rânduială lumânările pascale.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, se va împărți pâinea binecuvântată numită „Paşti”, precum şi tradiționalul ou. Cei care nu au posibilitatea participării la întreaga slujbă vor putea primi pâinea binecuvântată începând cu orele 22:00, la pangarul bisericesc. Bucuria Paştilor îşi găsește însă adevăratul sens şi împlinirea mai ales în participarea la Sf. Liturghie şi în împărtășirea cu Sfintele Taine. Ofrandele pascale, pe care credincioșii obișnuiesc să le aducă spre binecuvântare, vor fi puse în faţa Sfântului Altar şi vor fi binecuvântate la momentul consacrat, înainte de finalul Sf. Liturghii.
A doua Înviere (Vecernia Dragostei) se va săvârşi în seara zilei de Paşti, duminică, 20 aprilei, la orele 18:00. În cadrul acesteia, Evanghelia va fi citită în mai multe limbi.
Săptămâna Luminată
Lunea Luminată – 09:30 Utrenia şi Sf. Liturghie
Marțea Luminată – 09:30 Utrenia şi Sf. Liturghie
Miercurea Luminată – 09:30 Acatistul Sf. M. Mc. Gheorghe și Sf. Liturghie
Vinerea Luminată (Izvorul Tămăduirii) – 09:30 Utrenia, Sf. Liturghie şi Sfințirea Apei
Notă: Biserica Așezământului cu hramurile „Înălțarea Sfintei Cruci și Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica“ se află la 4-5 minute de mers pe jos de la stația de S-Bahn Aubing (S4), respectiv 15 minute de la staţia S-Bahn Langwied (S3) și la 3 minute de stațiile de autobuz ale liniilor 143, 157 și 162.