CENTRUL BISERICESC ROMÂN ORTODOX MÜNCHEN

Selectați limba dvs

 

Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia și Mănăstirea Oașa organizează în anul 2018, în perioada 19-29 iulie, o tabără internatională la care sunt așteptați tineri români care trăiesc în diaspora, cu vârsta cuprinsă între 16-30 ani. Participarea la taberele organizate la mănăstirea Oașa este gratuită. Mănăstirea le oferă tinerilor cazare și mâncare, iar participanții trebuie să-și plătească transportul.

De asemenea, participarea la taberele organizate la mănăstire presupune integrarea în viața mănăstirii. Programul unei zile de tabăra presupune participarea (obligatoriu) la Sf. Liturghie care începe la ora 6,00, la activitățile gospodărești ale mănăstirii (ascultări), repetiții la muzică (în cadrul taberelor tinerii dau răspunsurile la Sf. Liturghie), participarea la conferințe, dezbateri pe teme actualitate cu diferiți invitați. 

Tabăra este deja la a doua ediție, cea de anul trecut bucurându-se de un real succes. „La mănăstirea Oaşa îţi dai seama cât de mult te iubeşte Dumnezeu şi începi să preţuieşti fiecare clipă, fiecare întâlnire şi întâmplare ca pe un dar al lui Dumnezeu pentru tine. Am înţeles că fiecare întâmplare din viaţa noastră care poate la început ne întristează, este de fapt o invitaţie a lui Dumnezu spre creştere, este „mâna lui Dumnezeu” întinsă către noi ca să ne înalţe. Experienţa taberei m-a ajutat să văd viaţa altfel - împreună cu Hristos.

Am trăit o bucurie enormă la ultima Sfântă Liturghie de duminica dimineaţa, când am văzut biserica plină de tineri îmbrăcaţi în costume populare venind înspre Potir cu multă lumină şi bucurie. M-a bucurat gândul că fiecare dintre noi o să ducă lumina și bucuria în altă parte a lumii.”  (Oana Pirnuta, Parohia Sfânta Înviere, Viena, Austria, Tabăra Internațională Oașa, iulie 2017)

Despre taberele organizate la mănăstirea Oașa puteți urmări materiale video pe link-urile de mai jos:

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2015/04/16/romania-te-iubesc-manastirea-oasa-familia-tinerilor-parintele-sava-americanul-botez-ortodox-aureliu-surulescu-vlad-mirita-marturii-video/

https://www.youtube.com/watch?v=cmrQ015zR5s

În tabără sunt 150 de locuri pentru tinerii care trăiesc în afara granițelor țării. Organizatorii s-au gândit la următoarele țări: 1. Franța  2. Italia, 3. Spania-Portugalia, 4. Germania, 5. Anglia, 6. Austria, 7. SUA, 8. Canada, 9. Australia, 10. Basarabia, 11 Tarile Nordice – Suedia, Danemarca, Norvegia. 12. Belgia, alte tari...

Alte detalii legate de tabără le puteți obține de la Carmen Jinariu – tel 0743 178517 sau 0787 704159 sau pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.