În perioada 5 – 7 octombrie 2018, Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG), cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Serafim, sub preşedinţia PS Episcop Vicar Sofian Braşoveanul, vă invită la întâlnirea anuală a tuturor membrilor și susținătorilor săi.
Ediția de anul acesta se va desfășura în orașul Nürnberg, acesta fiind și sediul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, landul Bayern, și îl va avea conferențiar pe domnul Horia-Roman Patapievici. Domnia sa este un renumit scriitor, fizician, filosof și eseist român contemporan, membru al colegiului de conducere al CNSAS (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității), membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru fondator al Grupului de cercetare „Fundamentele Modernității Europene”. A fost producător TV a două emisiuni pentru TVR Cultural "Idei în libertate" și "Înapoi la argument". Între anii 2005-2012 a deținut funcția de președinte al Institutului Cultural Român.
Întâlnirea ATORG Nürnberg 2018 va avea ca temă de dezbatere: EUROPA: un dar al creștinismului
Herodot din Halicarnas (484 - 425 î.Hr.) afirma că Egiptul este un dar al Nilului, un fluviu creator al uneia dintre cele mai importante civilizaţii din istorie. Tot astfel și Europa este un dar al creștinismului și totodată ea este naturaliter(prin natura sa) creștină, în opinia Domnului Patapievici. Și aceasta întrucât Europa, care a ajuns să întruchipeze cu timpul și o idee, o mentalitate sau un spațiu politic, spiritual și cultural, este eminamente o excepție unică la nivel global, încorporând în propria sa identitate și civilizație excepția greacă, romană și cea iudeo-creștină, acestea formând practic geniul ei. Prin urmare, Europa este un edificiu cladit pe trei coline, Acropole, Capitoliu și Golgota care angajează decisiv și destinul lumii. Filosoful român Constantin Noica afirma că „Europa nu e numai sarea Terrei, este Terra însăși ... ea a educat și educă tot globul, după cum ea a descoperit restul lumii, iar nu restul lumii pe ea. [...] Europa începe la 325, cu Conciliul de la Niceea continuând cu alte șase reuniuni până în 787. Creștinismul e «religia religiilor» și Europa «cultura culturilor»”.
Pe de altă parte, creștinismul nu a luat naștere în Europa, ci el a fost încastrat, altoit în contextul etnic european, cum este și cel românesc (sud-estic european), devenind vectorul real de unitate al acestui continent și matricea, rădăcina valorilor identitare culturale și religioase ale acestuia. Dacă în perioada modernității clasice Europa nu își renega încă darul ei, deci rădăcinile ei identitare creștine, în modernitatea recentă (postmodernitate), însă, ea practică o apostazie soft de tip suicidal, o christofobie latentă (Joseph Weiler), o ștrangulare continuă a rădăcinilor care au edificat-o și au purtat-o, refuzând în anul 2003 inclusiv termenii ei originari identitari de creștin și creștinism din chiar preambulul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și din cea a Constituției europene, propunând totodată prin această atitudine și un télos (τέλος) și un ethos (ἔθος) civililizației și culturii noastre europene de astăzi, care după André Malraux, deși e „cea mai puternică civilizație pe care a cunoscut-o omul,[...], poate distruge pământul; ea nu poate forma un adolescent“.
Se impun totuși câteva întrebări: Cum s-a ajuns la această stranie situație, cum a fost cu putință? Se va „descompune“ Europa, dacă nu își va redescoperi la timp darul care a generat-o? Se află Europa într-o stare de ură de sine, într-o negare de sine? Cum va reuși Europa să își redescopere filonul ei creștin, rădăcinile ei care au format-o? Care este și va fi aportul nostru al creștinilor, dar mai cu seama al creștinilor ortodocși? În ce masură ar putea creștinismul bizantin ortodox să contribuie la redescoperirea valorilor pe care s-a edificat nominal Europa? În ce măsură ar putea exista un destin al creștinismului, fie el și cel ortodox, care să transceadă Europa? Care ar fi reacția adecvată a creștinilor la această stare de fapt? Se află creștinismul de astăzi din Europa într-o pură stare de devensivă instinctuală ca mijloc de supraviețuire, de retragere intensă în sfera privată, de autoghetoizare? Plecând de la aceste gânduri, dar și de la întrebările puse, dorim ca anul acesta să dezbatem tema sus enunțată alături de toți invitații și participanții ATORG Nürnberg 2018.
De asemenea, pe lângă PS Episcop Vicar Sofian Brașoveanul, îl vom avea alături și pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim - Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, gazda evenimentului nostru. Totodată sperăm să îl avem în mijlocul nostru și pe Pr. Prof. Daniel Benga, de la Institutul de Teologie Ortodoxă „Universitatea Ludwig-Maximilian” din München.
Vă așteptăm pe toți cu mare drag!
Echipa organizatoare ATORG
Coordonator: Diacon Teodor Tăbuș (Tel.: 0049(0)15253926484)
Mai multe informații: înscriere și locație.