Preasfințitul Părinte Episcop Sofian Brașoveanul organizează şi va însoţi un pelerinaj în Țara Sfântă și Peninsula Sinai, în perioada 12-20 aprilie 2019, în Postul Mare. Pelerinajul se organizează prioritar pentru credincioşii comunităţii CBROM. În limita disponibilităţii, vor fi preluați şi credincioşi din alte parohii. De aceea se va face o înscriere, până la data de 17 decembrie. Costul pelerinajului la sol este de 595€, iar biletele de avion vor fi luate de fiecare în parte (momentan, cu plecare din München, prețul se ridică la aproximativ 600€ dus-întors).
După data de 17 decembrie, pe baza înscrierilor, în ordinea datei înscrierii, vor fi consideraţi înscrişi, în limita disponibilităţii, cei din comunitatea CBROM, iar în măsura în care mai sunt locuri, toţi ceilalţi doritori. Celor care se vor înscrie şi vor avea loc, le vom comunica acest lucru după 17 Decembrie. După primirea acestei comunicări, cei înscrişi îşi vor putea achiziţiona biletele de avion şi vor plăti costurile pelerinajului pe contul CBROM (Liga Bank, Rum. Orth. Metropolie, IBAN DE76750903000005130735) cu specificaţia “Pelerinaj Israel”.
Vă rugăm, prin urmare, să nu vă luați bilet înainte de a primi pe email confirmarea sau infirmarea locului. Cei care primesc de la noi confirmarea locului, vor fi rugați să-și procure biletele de avion până în data 30 decembrie. Odată cu plata costurilor pelerinajului pe contul CBROM şi trimiterea către noi a unei poze cu biletele achiziționate, înscrierea este definitivă. De achiziţionarea biletului se va ocupa fiecare individual.
Înscrieri
Cei care ar dori să participe sunt rugaţi să se înscrie AICI până la 17 decembrie. După data de 17 decembrie, veți primi confirmarea sau infirmarea locului.
Tarif (fără biletele de avion)
595 euro/persoană/loc în camera dublă. Supliment camera single: 300 euro/pax.
SERVICII INCLUSE:
- 8 nopti cazare hoteluri 3*-4 * clasificare locala;
- Masă (bufet) in regim demipensiune (mic dejun și cină);
- Întâmpinare si transfer aeroport - hotel – aeroport;
- Transport local - autocar cu aer conditionat conform programului;
- Intrari la obiective;
- Taxe viza;
- Preot/diacon insotitor de grup Basilica Travel.
SERVICII NEINCLUSE:
- Biletele de avion;
- Tips (bacsis) pentru sofer, personal hotelier, transferuri microbuz 35 Euro.
Acte necesare
- Paşaport valabil minim 6 luni de la data întoarcerii în ţară.
Bilete de avion (recomandare)
Fiecare își va achiziona biletul de avion separat după ce veți primi confirmarea locului din partea noastră. Vă recomandăm să luați zborurile de mai jos (oferite de compania Lufthansa) sau cel puțin să luați zboruri în așa fel încât să ajungeți înainte de zborul de pe 12 aprilie (16:05) și să plecați după zborul de pe 20 aprilie (17:10), ca să puteti merge cu noi cu busul. Altfel, va trebui să vă asigurați dumneavoastră personal transportul de la aeroport și înapoi.
DUS: MUC - TLV LH688
11:25 - 16:05
ÎNTORS: TLV - MUC LH689
17:10 - 20:05
ATENŢIE – VĂ RUGĂM SĂ PĂSTRAŢI BILETUL DE AVION DEOARECE VA FI NEVOIE SĂ-L ARĂTĂM LA INTRAREA ÎN AEROPORTUL DIN TEL AVIV (chiar dacă este electronic).
NOTĂ
- Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea pelerinajului.
- Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).
- Programul acţiunii poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri în funcţie de anumite situaţii speciale.
- Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială pentru Israel, Iordania şi Egipt
- Distributia camerelor la hotel se face de catre receptia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup.
- Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor.
- Prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii
- Agentia nu se obliga sa gaseasca partaj persoanelor care calatoresc singure.
Program
Ziua I, vineri: Aterizare pe aeroportul Ben Gurion la ora 16:05, cursa LH688. Cazare și cină la hotel în Bethleem.
Ziua II, sâmbătă: Mic dejun. Bethleem – ne vom închina în Biserica Ortodoxă a Naşterii Domnului (ce adăposteşte Peştera în care S-a născut Domnul Iisus Hristos şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului), Grota Laptelui. Mănăstirea Sf. Teodosie cu Peştera Magilor în care se află mormintele Sf. Teodosie, Sf. Sofia – mama Sf. Sava, Sf. Evloghia – mama Sf. Teodosie, Sf. Teodota – mama Sf. Cosma şi Damian. Deplasare în pustiul Iudeii cale de 15 km pentru a ne închina în Mănăstirea Sf. Sava (accesul în incinta mănăstirii este permis doar bărbaţilor, închinare la moaştele Sf. Sava). Cazare si cina la hotel in Bethleem.
Ziua III, duminică: Mic dejun. Participare la Sfânta Liturghie de la Așezământul Românesc de la Ierusalim. Intrăm în Cetatea Ierusalimului pe poarta Sf. Ştefan şi ne închinăm în Biserica ridicată deasupra casei în care s-a născut Sfânta Fecioară Maria, în Cetatea Antonia. Parcurgem Via Dolorosa (Calea Crucii), cu cele 14 opriri ale Mântuitorului Iisus Hristos, ajungând la Biserica Sfintei Învieri (închinare la toate locurile sfinte: Golgota, Piatra Ungerii, Sfântul Mormânt, locul unde s-a aflat Sfânta Cruce, etc). Cazare si cina la hotel in Bethleem.
Ziua IV, luni:Mic dejun. Deplasare către Hozeva – Mănăstirea Sf. Gheorghe (închinare la moaştele Sf. Ioan Iacob Românul). Aşezământul Românesc de la Ierihon. Ierihon - privire panoramica asupra Mănăstirii Carantania de pe Muntele Ispitirii şi închinare în Mănăstirea „Dudul lui Zaheu”. Vom vizita locul botezului Domnului nostru Iisus Hristos. Închinare în Mănăstirea Sf. Gherasim. Cazare si cina la hotel in Bethleem.
Ziua V, marți: Mic dejun. Deplasare pe Muntele Sionului – ne vom închina în Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foişorul „Cina cea de Taină” şi Mormântul Sfântului Proroc şi Psalmist David. Deplasare la Zidul Plângerii. Deplasare până la Taba în Egipt. Cazare si cina la hotel in Taba.
Ziua VI, miercuri: Mic dejun. Continuarea drumului prin deşertul muntos spre Sfânta Ecaterina. Închinare în Mănăstirea greco – ortodoxa Sf. Ecaterina – cea mai veche mănăstire ortodoxă din lume in care a viețuit Sf. Ioan Scărarul si Sf. Nil, Filotei, Anastasie, Grigore si in care se găsesc moaștele Sfintei Mare Mucenite Ecaterina; gropnița cu moaștele Sf. Stefan Sinaitul, Paraclisul Sfântului Proroc Moise, muzeul mănăstirii – cu o importantă colecție de icoane vechi de o deosebită valoare. Se va urca pe Muntele Sinai - locul in care Moise a primit Tablele Legii. Urcarea este opțională. Cine nu dorește sau nu poate depune efort fizic rămâne cazat în cameră. (pentru munte: rucsac, fes, încălțăminte si îmbrăcăminte adecvata). Cazare şi cină la hotel in Taba.
Ziua VII, joi: Mic dejun. Intoarcere in Israel. Scurtă oprire la Marea Moartă, stâlpul de piatră - soţia lui Lot. Deplasare la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor, unde ne vom închina la următoarele locuri sfinte: Mănăstirea Ortodoxă a Înălţării Domnului, Mănăstirea Pater Noster (loc în care Mântuitorul i-a învăţat pe ucenicii Săi Rugăciunea Domnească „Tatăl nostru”), Mănăstirea „Dominus Flevit” („Domnul a plâns”), Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor (ridicată pe locul în care Mântuitorul S-a rugat înainte de a fi prins), Biserica ce adăposteşte Mormântul Maicii Domnului şi Grota Trădării. Cazare si cina la hotel in Bethleem.
Ziua VIII, vineri: Mic dejun. Deplasare la Muntele Tabor – închinare în Biserica Ortodoxă “Schimbarea la Faţă” (locul Schimbării la Faţă a Domnului, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului). Deplasare pe Muntele Fericirilor – închinare în Biserica ce aminteşte de frumoasa Predică de pe munte a Domnului. Cana Galileii – închinare în Biserica Ortodoxă ce aminteşte de Minunea prefacerii apei în vin la nunta din Cana Galileii. Nazareth – închinare în Biserica Ortodoxă Sf. Gavriil (cu Izvorul Sfintei Fecioare Maria) şi în Biserica Catolică Buna Vestire ridicată pe locul unde a fost casa Sfintei Familii. Cazare şi cină hotel în Nazareth/Tiberias.
Ziua IX, sâmbătă: Mic dejun. Vizitarea ruinelor oraşului Capernaum, oraşul cel mai iubit de Mântuitorul Iisus Hristos, unde a făcut cele mai multe minuni; închinare în Biserica Ortodoxă din Capernaum, Tabgha – Biserica ce aminteşte de minunea înmulţirii pâinilor şi peştilor (hrănirea a 5.000 de oameni cu 5 pâini şi 2 peşti), Biserica Sf. Petru. Sosire la aeroport ora 14:00.