Fiecare început de an ne aduce nouă, românilor ortodocşi din oraşul bavarez Rosenheim, pe lângă bucuria Anului Nou şi a Botezului Domnului, şi o altă mare bucurie spirituală. În cea de-a doua zi, a lunii februarie, când în Biserica Ortodoxă Română este rânduită sărbătoarea praznicului „Întâmpinării Domnului“, mica comunitate a românilor ortodocşi din localitatea Rosenheim, este pregatită să îşi întâmpine oaspeţii cu ocazia hramului parohiei.
Prima zi a lunii februarie din anul 2015 fiind Duminică, a prilejuit aşadar, marea sărbătoare în sânul întregii comunităţi. În frunte cu pastorul ei, P.C. preot Dumitru Mureşan, credincioşii l-au întampinat cu multă bucurie pe Preasfinţitul Dr. Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, în vederea săvârşirii Sf. Liturghii, la care a participat şi protopopul landului bavarez, P.C. Pr. Alexandru Nan.
Slujba arhiereasca oficiată sub protia Preasfinţitului Părinte Sofian, s-a constituit într-un minunat prilej de trăire genuin ortodoxă pentru toti participanţii, dar mai cu seamă pentru primarul oraşului, Anton Heindl, care în discursul său ţinut în cadrul Agapei ce a avut loc imediat după slujbă, a dorit în mod expres să sublinieze acest adevăr!
„A fost pentru mine – spunea domnul primar – atât o confirmare, cât şi o trăire vie a acestei bogăţii autentice a Ortodoxiei! Întregul fast liturgic încununat de profundul cuvânt de învăţătura al Preasfinţitului Părinte Sofian - pentru care i-a adresat felicitări - au contribuit la convingerea că numai o trăire în „Duhul Adevărului“, aduce mult dorita schimbare în viaţa creştinului!”
După cuvântul său, în care ierarhul a facut trimitere la cercetarea de sine, la conştientizare, la asumarea şi la punerea în practică a perceptelor vieţii creştine, la experierea lor ca pregătire în vederea marii întâlniri cu Domnul Hristos, a urmat un moment în care PS. Sofian a înmânat familiei P.C. Părinte preot Dumitru si preotesei Felicia Mureşan o „Gramată de Binefacator “.
Distincţia a fost acordată ca semn de cinstire si recunoştinţă pentru angajarea în edificarea bisericii „Sf. Cruce si Sf. Ierarh Calinic “, ce se va construi în oraşul München, capitala landului bavarez, cât şi pentru întreaga activitate desfăşurată în efortul de a forma, organiza si păstori parohia ale cărei baze au fost puse în urmă cu aproape şase ani în oraşul Rosenheim.
Agapa ce a urmat, desfăşurată într-o notă de destindere şi de bucurie creştină în sala aferentă bisericii „Erlöserkirche“, a încheiat cu succes o zi minunată de care cei apoximativ şaptezeci de credincioşi participanţi îşi vor aminti cu mult drag.