CENTRUL BISERICESC ROMÂN ORTODOX MÜNCHEN

Selectați limba dvs

Duminică, 17 decembrie 2017, Preasfințitul Părinte Dr. Sofian Brașoveanul a săvârșit Sf. Liturghie în Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din München, alături de un sobor de preoți și diaconi. După Sf. Liturghie, corul „Armonia” al Parohiei a susținut, în fața unui număr mare de credincioși, tradiționalul concert de colinde de Crăciun.

În duminica închinată de către Biserică Sf. Strămoși după trup ai Domnului (17 decembrie 2017), PS Părinte Sofian Brașoveanul a săvârșit Sf. Liturghie în biserica „Sf. Willibrord” din München, alături de pr. paroh Alexandru Nan, protopop al Bavariei, de pr. prof. dr. Mircea Basarab (fondator al acestei parohii și fost paroh până în decembrie 2012) și de diaconii dr. George Tapciuc, de la Centrul bisericesc din München și Marius Petrică Ciorbea. La momentul Împărtășaniei, foarte mulți copii și persoane adulte s-au unit cu Hristos prin intermediul Sf. Taine.

În cuvântul rostit, PS Părinte Sofian, s-a referit la unul dintre strămoșii Mântuitorului, patriarhul Avraam, care, la chemarea Domnului, a lăsat totul în urmă, părăsind Urul Caldeii și s-a dus să trăiască în Țara Făgăduinței, în Canaan, urmând porunca divină. El i-a atenționat pe credincioșii prezenți că nu trebuie să se raporteze doar la lucrurile materiale și că plecarea lor din Patria Mamă s-a făcut cu voia lui Dumnezeu, motiv pentru care nu trebuie să uite preocupările pentru viața duhovnicească, pentru viața în și cu Hristos.

Preasfințitul Părinte Episcop Sofian a vorbit și despre dragostea de neam și Țară a ultimului rege al României, Mihai I, și de faptul că valorile Ortodoxiei pe care și le-a asumat, l-au ajutat să treacă mai ușor prin momentele grele ale exilului. Episcopul Sofian s-a referit și la obligația pe care o avem față de generațiile tinere, pe care trebuie să le creștem, deși departe de România, în credința ortodoxă și-n atașamentul față de țara natală a lor sau a părinților lor.

A urmat apoi deja tradiționalul concert de colinde al corului „Armonia”, intitulat în acest an: „Deschide ușa creștine”! Corul parohiei, înființat în anul 2004, și dirijat încă de la începuturile sale de către teologul Ciprian Munteanu, a încântat inimile credincioșilor prezenți. Inedit pentru acest an a fost momentul în care o parte dintre copiii Școlii parohiale au colindat alături de cei mari, aducând din sufletele lor curate și vesele, slavă lui Dumnezeu și bucurie în mijlocul celor prezenți.

La sfârșitul concertului, pr. paroh Alexandru Nan i-a mulțumit Preasfinției Sale pentru Cina arhierească și pentru cuvântul de învățătură, l-a felicitat pe fostul paroh, prof. Mircea Basarab, care și-a sărbătorit ziua de naștere săptămâna trecută, exprimându-și aprecierea față de membrii corului și copii Școlii parohiale. Ziua s-a încheiat cu o agapă pregătită, din partea Parohiei, pentru PS Părinte Sofian, pentru ceilalți clerici și pentru membrii corului.

A consemat Pr. prot. Alexandru Nan