CENTRUL BISERICESC ROMÂN ORTODOX MÜNCHEN

Selectați limba dvs

În ziua Praznicului Bunei Vestiri, credincioşii români din Dresda şi-au sărbătorit hramul parohiei, cu ocazia căruia s-au bucurat de vizita Preasfinţitului Părinte Sofian, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului.

Încă de sâmbătă seara, Preasfinţitul Părinte Sofian, alături de un sobor de preoţi, alcătuit din Ierom. Dr. Athanasie Ulea de la Parohia ortodoxă română din Chemnitz, Părintele Bogdan Buta din Erfurt, Părintele Teodor Mustea din Halle şi părintele paroh Sebastian Schipor au săvârşit împreună Taina Sfântului Maslu, unde peste 100 de credincioşi s-au bucurat de harul vindecător al acestei Sfinte Taine şi de cuvântul pătrunzător şi de suflet folositor al Preasfinţitului. Cuvântul de învăţătură a debutat cu un îndemn la curajul de a lucra binele şi virtutea fără a ne înfricoşa sau a ne timora în faţa vicisitudinilor unei vieţi în străinătate, într-un mediu care nu favorizează aproape deloc păstrarea tradiţiilor creştineşti şi care poate deveni, de multe ori, ostil unei vieţi curate şi conduse de credinţă. Sfaturi legate de viaţa de familie, de creşterea copiilor în frica şi iubirea de Dumnezeu, îndemnul la o iubire jertfelnică au constituit puncte ale unei învăţături care a pătruns în inimile credincioşilor din Dresda şi ale oaspeţilor veniţi din parohiiile vecine, lucru ce se putea uşor observa din entuziasmul cu care a fost întâmpinat Preasfinţitul şi a doua zi, la Sfânta Liturghie.

Pe lângă slujba Sfântului Maslu şi cuvântul Înaltpreasfinţitului Sofian, o bucurie mare, dăruită de Maica Domnului, a fost aceea a aducerii spre închinare în capela din Dresda a Icoanei sale, numită „Bucurie neaşteptată”, din Odessa – Ucraina. Este pentru prima dată când credincioşii români din această parte a Germaniei au avut ocazia să se închine unei icoane făcătoare de minuni în chiar parohia lor, lucru de care s-au bucurat nespus.

În ziua Praznicului, Preasfinţitul Sofian Braşoveanul a săvârşit Sfânta Liturghie, urmată de un cuvânt de învăţătură ce avea să completeze îndemnurile din seara precedentă, iar copiii din corul parohiei au dorit să-i facă, la rându-le, un cadou, şi i-au încântat atât pe Preasfinţitul, cât şi pe credincioşii de faţă, cu un program de cântece şi poezii dedicate Maicii Domnului, în special, şi tuturor mamelor, în general.

Agapa creştină pregătită de gospodinele parohiei atât în seara din ajunul hramului, cât şi în ziua praznicului au venit să completeze două zile în care credincioşii ortodocşi din Dresda au primit har peste har de la Maica Domnului, ocrotitoarea parohiei. Cu toţii i-au mulţumit Preasfinţitului Sofian pentru bucuria vizitei şi au dat slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra lor.