CENTRUL BISERICESC ROMÂN ORTODOX MÜNCHEN

Selectați limba dvs

În perioada începută după Sfintele Paşti, la 12 aprilie şi până în 3 mai, lucrările pe şantierul Aşezământului a avansat. La corpul C (mănăstirea), se efectuează lucrări de zidărie şi betonări la nivelul parterului. S-a ajuns în cea mai mare parte la fața inferioară a planșeului de deasupra parterului. La corpul A (biserica), s-au încheiat lucrările de betonări la toţi pereţii de la subsol şi au fost montaţi stâlpii cruciformi de susţinere ai bisericii. Ulterior s-a pus cofrajul şi armătura pentru planşeu, iar acesta a fost turnat în ziua de 3 mai. Lucrările de zidărie, începute deja în zona absidelor altarului, vor continua de acum pe tot perimetrul bisericii.

Lucrările de umplutură cu pământ in jurul corpurilor A și C, izolate termic și hidrofug, s-au terminat, cu excepția părții de vest, unde se va umple spațiul de lucru liber cu materialul care va rezulta din excavarea pentru placa de fundație a corpului B, care începe pe 8 mai și este programată a se termina până în 11 mai.

Extragerea palplanșelor metalice de susținere a marginii gropii se continuă peste tot unde acestea nu mai sunt necesare.

În perioada următoare, pe lângă continuarea zidăriei la corpurile A şi C, se vor monta în teren primele inele ale puţurilor de infiltrare a apelor pluviale şi se vor începe lucrările de excavare şi terasament, iar ulterior de betonări la nivelul subsolului, la corpul B (centrul parohial-comunitar).