CENTRUL BISERICESC ROMÂN ORTODOX MÜNCHEN

Selectați limba dvs

Din darul lui Dumnezeu, lucrările de construcție a Așezământului Bisericesc au înaintat cu bine și în acest an, chiar dacă cu anumite greutăți cauzate de pandemie. La sfârșitul lunii noiembrie, când se împlinesc trei ani de la începerea lor, lucrările se apropie de finalizare. Avem speranța ca în câteva luni să ne mutăm şi să putem începe activitatea în Așezământul nou construit.

La corpul A (biserică), în Sala Crucilor (subsol) s-a finalizat închiderea tavanului peste conductele instalațiilor de aerisire, în zona altarului şi în partea dinspre vest, totul fiind finisat şi vopsit. S-a efectuat placarea dușumelei cu cărămidă aparentă, s-au finalizat lucrările de zidărie aparentă a pereţilor laterali în zonele unde rămăsese deschisă pentru a se monta mai întâi instalaţiile. În toamnă a fost realizat baptisteriul, în partea de vest a Sălii Crucilor, de o firmă din Bucureşti, care execută lucrări în tehnica terazzo. În biserică s-a montat scara metalică spre cafas, s-a turnat şapa în cafas şi s-au realizat traseele şi tablourile instalaţiilor electrice; s-au realizat şi unele din traseele şi instalaţiile audio-video. Acestea vor continua după ce, la finalul lui noiembrie, sperăm, vom putea monta uşile bisericii (acum existând unele provizorii). Momentan se lucrează intens la placarea cu piatră a bazei exterioare a bisericii. În perioada următoare se va lucra în zona curţii de lumină din partea de sud a bisericii, unde trebuie placată cu piatră scara de acces exterior spre Sala Crucilor, trebuie realizată rampa de acces pentru persoane cu dizabilităţi, precum şi gardul, împreună cu protecţia golului dinspre curtea de lumină. Treptele bisericii au fost placate de curând cu piatră, ca şi pridvorul acesteia.

La corpul B (centrul parohial) au fost finalizate lucrările de finisaje, s-a pus parchetul la cele două etaje superioare, urmând a se continua acum la parter şi subsol. Urmează, când nu se va putea lucra la exterior, să fie efectuată placarea cu piatră a coridoarelor, a casei scărilor şi a unora din încăperi (magazin, holuri). Instalaţiile, mai puţin cele de curenţi slabi, au fost finalizate şi aici.

La corpul C (mănăstirea) lucrările sunt în cea mai mare parte finalizate. Echipa de mozaicari a realizat şi duşumeaua din mozaic din capela mănăstirii. Mai sunt de efectuat unele finisări la subsol, precum şi la coridorul subteran spre Sala Crucilor. De asemenea, mai urmează a fi efectuate nişte placări cu piatră la una din scările interioare cât şi la scara exterioară de acces în foişorul din care se intră în capelă. În luna septembrie au fost sfinţite şi apoi montate clopotele la locul lor.

La ambele corpuri, B şi C mai trebuie puse balustrade la scări, trebuie finalizate diferite protecţii în zonele de casă a scărilor, iar, începând cu 2 noiembrie este aşteptată echipa de instalatori sanitari, care trebuie să finalizeze montarea obiectelor sanitare. La instalaţiile electrice se lucrează în continuare, peste tot existând încă aparatură de montat. La finalul lunii octombrie sperăm să avem realizat branşamentul la reţeaua electrică a oraşului. După ce avem curentul definitiv, sperăm ca, în scurt timp, să primim şi contoarele de gaz şi apă, ca apoi să putem pune în funcţiune toate instalaţiile, şi să le facem probele şi recepţia. Lucrările de tâmplărie, respectiv montarea şi reglarea uşilor şi a ferestrelor au fost finalizate. Pergola de legătură dintre corpurile B şi C a fost finalizată în partea superioară, zidul a fost finisat şi zugrăvit. Mai este de lucru însă în partea de la parter, respectiv la placările cu piatră ale băncuţei care mărgineşte fațadele corpurilor B şi C. Momentan se plachează cu lemn tavanul de la parter al pergolei.

În curtea Aşezământului au fost finalizate toate traseele necesare instalaţiilor şi canalizării, au fost realizate amenajările exterioare la vest de corpul B şi la nord de corpul C, iar în curând va începe şi punerea pavajului de piatră cubică în curtea interioară. De asemenea, trebuie realizat gardul şi porţile metalice pe toată partea de sud a proprietății, pe cea de nord şi pe anumite zone în partea de vest. Anumite lucrări de finisaje şi amenajări exterioare se vor extinde probabil spre primăvara anului viitor.

Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să ajungem să ne apropiem de finalul acestei lucrări deosebite şi mulţumim tuturor celor implicaţi, care au contribuit şi vor contribui în continuare la realizarea acestei minuni.

Cu recunoştinţă, bucurie şi binecuvântare,

+ Sofian Braşoveanul