Declarație comună a episcopilor ortodocși din Germania, dată în cadrul ședinței de primăvară a Conferinței Episcopilor Ortodocși din Germania, Köln, 23.06.2021

Pandemia declanșată de coronavirus nu afectează doar viața economică și socială, ci are și consecințe profunde pentru viața Bisericii. La fel ca majoritatea comunităților religioase, Biserica Ortodoxă din Germania se află într-o poziție dificilă. Și ea se confruntă în mod constant cu noi măsuri de protecție împotriva infecțiilor sub formă de reglementări și restricții federale și la nivelul landurilor, datorită cărora oficierea slujbelor bisericești și, mai presus de toate, săvârșirea Sfintei Euharistii sunt sever restricționate și chiar periclitate.

În cele ce urmează, Conferința Episcopilor Ortodocși din Germania (OBKD) dorește să sublinieze importanța neîntreruptă a Euharistiei și a comunității euharistice a credincioșilor pentru viața bisericească și să indice posibilități prin care parohiile și credincioșii lor pot fi ajutate în raportarea lor la situația actuală.

1. IMPORTANȚA EUHARISTIEI PENTRU VIAȚA BISERICEASCĂ

Taina (sacramentul) Euharistiei are o importanță centrală pentru viața și ființa Bisericii. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că Taina Sfintei Euharistii are multiple semnificații pentru viața bisericească. Următoarele puncte clarifică acest aspect și se referă în același timp la posibilele consecințe ale restricțiilor legate de anumite situații.

1.1 MASĂ (Cina euharistică, n.tr.)

Hristos a instituit Euharistia în timpul ultimei mese (de seară) și a săvârșit-o iarăși după Învierea Sa, în timpul întâlnirii cu Luca și Cleopa, la Emaus (Lc 24: 13-35). Creștinii din primele secole primeau Împărtășania în cadrul unei mese (așa-numita agape). În decursul timpului, Euharistia s-a separat de agapă și a căpătat o formă liturgică specială. Cu toate acestea, s-a păstrat în Euharistie aspectul de comuniune în cadrul unei mese.

1.2 MISTAGOGIE

Sfânta Euharistie este Taina centrală a Bisericii, care a fost instituită direct și personal de Iisus Hristos (Mt 26, 26-29). Ea se slujește spre „spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtăşirea cu Sfântul (Tău) Duh, spre plinirea Împărăţiei cerurilor” (Anafora Dumnezeieștii Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur). Prin urmare, ea servește la comuniunea credincioșilor cu Dumnezeu și întărirea comuniunii între creștini. În Euharistie Îl recunoaștem pe Hristos, Cuvântul Întrupat al Tatălui (Lc 24, 30-31) și astfel creștem întru viața veșnică (In 17,3). Astfel trăim Euharistia ca mistagogie, altfel spus ca o introducere în Taina (misterul) Împărăției veșnice a lui Dumnezeu Triunic.

Cuvântul latin communio, din care provine cuvântul german „Kommunion” (rom. „comuniune”, n.tr.) înseamnă literalmente comunitate, participare reciprocă sau împărtășire. Termenul slavon bisericesc priceastie are o semnificație similară: descrie actul de unire a creștinului cu Trupul și Sângele lui Hristos, cu Dumnezeu și cu plinătatea Bisericii, altfel spus cu toți membrii ei, cu Sfinții Îngeri și cu toți sfinții din toate timpurile și ai tuturor popoarelor.

1.3 UNITATE

Prin adunarea creștinilor pentru a săvârși Euharistia și pentru a primi Cinstitele Daruri, precum și prin participarea lor la aceasta,  se realizează unitatea Bisericii ca Trup al lui Hristos. Astfel se reînnoiește unitatea creștinilor ortodocși cu Dumnezeu și a unora cu alții. Prin urmare, nu este întâmplător faptul că, în Biserica Ortodoxă de pretutindeni, participarea la Împărtășanie este posibilă numai după Botez și că atât unitatea diferitelor Biserici locale, cât și reunirea Bisericilor sau a membrilor individuali care fuseseră în separare de Biserică se realizează mereu prin participarea la Împărtășanie.

1.4 MULȚUMIRE

Cuvântul grecesc pentru „mulțumire” este eucharistia (εὐχαριστία). În timpul Euharistiei ne adunăm pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru creația Sa, pentru viața noastră și a semenilor noștri și pentru milostivirea și harul Său. Euharistia este cea mai înaltă expresie a recunoștinței noastre față de Dumnezeu, pe care o realizăm participând la Împărtășanie.

1.5 ANAMNEZĂ (ADUCERE AMINTE)

După ce Hristos a instituit Euharistia la Cina cea de Taină prin cuvintele: „Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi”, a poruncit: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea” (Lc 22, 19). Așadar, atunci când săvârșim Euharistia, aceasta nu este doar un semn al prezenței lui Hristos, ci și un act de aducere aminte a jertfei Sale săvârșite pentru noi. În Întâia Epistolă către Corinteni, Sf. Apostol Pavel spune: „Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni.” (1 Corinteni 11, 26).

Euharistia face trimitere și la praznicul Paștelui la poporul Israel, când evreii serbează Exodul din Egipt. Pentru noi creștinii, însă, aceasta înseamnă în primul rând amintirea Învierii lui Hristos, prin care El ne conduce către viața veșnică.

2. ACTIVITATE RESPONSABILĂ

După ce s-a discutat despre importanța Euharistiei pentru viața bisericească, este necesar să fie numite și câteva aspecte ale activității responsabile din punct de vedere creștin, care dau o direcție.

2.1 IUBIREA DE OAMENI

Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învățat să ne iubim aproapele ca pe noi înșine (Mc 12, 30-31) aceasta fiind cea mai mare poruncă după aceea de a-L iubi pe Dumnezeu „din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta”. Din această poruncă provine datoria fiecărui creștin, a fiecărei comunități și a Bisericii de a acționa în așa fel încât să fie ocrotită bunăstarea duhovnicească și fizică a aproapelui nostru. Ca și creștini, considerăm sacră viața fiecărei persoane.

Situația actuală a pandemiei reprezintă un moment de încercare și de luare-aminte pentru noi toți, în care noi ca și creștini suntem chemați să arătăm la o intensitate deosebită semenilor noștri dragostea unora pentru alții, așa cum se vede în ajutorarea bolnavilor, în rugăciunea pentru cei adormiți, în mângâierea celor suferinzi și a celor îndoliați precum și în preocuparea pentru sănătatea tuturor - inclusiv prin respectarea măsurilor de igienă.

Participarea la Hristos în Euharistie este atât de importantă pentru noi, încât trebuie să facem corect tot ceea ce e de făcut atât pentru ea însăși, cât și pentru sănătatea și integritatea surorilor și fraților noștri.

2.2 ASPECTE JURIDICE

În acest sens, considerăm că este de datoria noastră să ne familiarizăm cu dispozițiile legale actuale și să le explicăm credincioșilor. Luând în considerare fiecare situație locală cu privire la starea infecției, slujbele poate fi organizate în mod corespunzător, adaptate conform rânduielilor Bisericii și săvârșite conform necesității.

Pentru a explica credincioșilor noștri situația juridică în care ne aflăm, în legătură cu actualele măsuri luate de către Stat, am dori să explicăm pe scurt aici situația juridică din prezent. Datoria credincioșilor individuali de a respecta legea corespunde, la nivel instituțional, datoriei eparhiilor ortodoxe de a fi legale, în special a celor care au sau aspiră la statutul de corporație de drept public.

Este fundamental pentru situația actuală „dreptul la practica religioasă nestingherită” (art. 4, par. 2 din Constituția Germaniei), care face parte din dreptul fundamental la libertatea religioasă, care protejează participarea și organizarea slujbelor bisericești și a altor ceremonii religioase. Libertatea religioasă este unul dintre bunurile greu câștigate ale societății noastre și nu este ușor de redobândit odată ce a fost pierdută. Este o parte indispensabilă a valorilor noastre de bază.

Pe de altă parte, există Legea federală de protecție față de infectări (Infektionsschutzgesetz, prescurtat IfSG), care poate restricționa parțial și temporar drepturile religioase de bază în cazul unei „infectări de anvergură națională”. Un asemenea caz de infectare a fost invocat de Parlamentul federal german în martie 2020. Măsurile adoptate în acest sens pot fi urmărite în ceea ce privește art. 28 și următoarele, respectiv art. 32 din IfSG. Aici se aplică criteriul proporționalității, conform căruia restricțiile trebuie evaluate în funcție de adecvarea lor la protejarea împotriva infecției și în funcție de relația lor cu scopul urmărit.

Chiar și fără aceste restricții legale în perioade de criză, cooperarea dintre Stat și Biserică, pentru a proteja viața oamenilor, este întru totul în concordanță cu etosul ortodox. Biserica Ortodoxă este un partener constructiv al instituțiilor la nivel local, de land sau federale și își aduce contribuția la viața publică și socială. Și dacă tratăm extrem de serios importanța măsurilor actuale, în această situație ne așteptăm totuși ca măsurile impuse Bisericilor și comunităților religioase să fie aplicate proporțional. Prin urmare, așteptăm la rândul nostru ca instituțiile Statului să cultive și în continuare, înainte de a lua măsuri, un dialog constructiv cu Bisericile și comunitățile religioase.

2.3 PERCEPȚIA PUBLICĂ A BISERICII ORTODOXE

Responsabilitatea perpetuă a episcopilor ortodocși, dar și responsabilitatea fiecărui creștin ortodox constă, printre altele, în asigurarea faptului că Biserica Ortodoxă și credincioșii săi își aduc aportul la binele societății.

De la fondarea primelor parohii din Germania în secolul al XVIII-lea până la valurile de refugiați din secolul al XX-lea și de la sosirea primilor muncitori chemați în Germania până astăzi, ne-am câștigat locul în societatea locală. Astăzi, bisericile și parohiile ortodoxe își au în mod natural propria imagine în aproape toate orașele din Republica Federală Germania. Creștinii ortodocși sunt o parte integrantă a societății. În mai multe landuri se desfășoară educația religioasă ortodoxă în școli, iar multe dintre eparhiile ortodoxe sunt acum corporații de drept public, pentru a aminti doar câteva exemple.

2.4 ACRIVIE ȘI ICONOMIE

În istoria sa, Biserica Ortodoxă a recurs rar la reglementări stricte sau extreme, încercând întotdeauna mai degrabă să ia în considerare, în activitatea sa pastorală, realitatea vieții omenești și necesitățile acesteia. Scopul a rămas întotdeauna același: pe cât posibil, să se procedeze în așa fel încât să fie ajutați oamenii pe calea mântuirii, să fie încurajați să-și săvârșească propria călătorie (2 Timotei 4: 7) și să li se dea puterea pentru a realiza acest lucru.

Din acest motiv, în contextul slujirii sale pastorale, Biserica Ortodoxă cunoaște două principii pentru aplicarea dreptului canonic. Primul principiu este acrivia (din gr. ἀκριβεια, acuratețe, exactitate), potrivit căreia dreptul canonic și alte reguli ecleziastice trebuie aplicate și respectate cu strictețe. Dar, din dragoste pentru oameni, cu slăbiciunile lor, Biserica Ortodoxă are și un al doilea principiu, iconomia (din gr.  οἰκονομία, toleranță, clemență; literal: administrarea unei case). Prin acest principiu - pe baza Evangheliei și a tradiției Bisericii - se pot face excepții de la regulă, dacă acest lucru este necesar în anumite circumstanțe sau dacă așa se contribuie la mântuirea omului.

3. PRACTICA ÎMPĂRTĂȘANIEI

Dacă aspectele teologice ale Euharistiei, amintite la început, sunt clar definite prin învățătura Bisericii, practica oferirii, respectiv a primirii Împărtășaniei rămâne supusă schimbărilor, așa cum se va descrie în cele ce urmează.

3.1 FRECVENȚA ÎMPĂRTĂȘANIEI

Conform practicii actuale, Împărtășania se primește la fiecare Liturghie sau cât mai des posibil. Acest lucru este binevenit, dar nu s-a întâmplat întotdeauna astfel. Frecvența primirii Împărtășaniei a variat de-a lungul timpului. Aflăm din viețile multor sfinți bărbați și femei că primirea neregulată a Împărtășaniei nicidecum nu duce la excluderea de la posibilitatea de a lua parte la harul lui Dumnezeu.

3.2 FORMA ÎMPĂRTĂȘIRII

Deși credincioșii noștri de azi sunt obișnuiți să primească Împărtășania cu o singură linguriță liturgică, ar trebui să ne amintim că aceasta nu a fost întotdeauna practica Bisericii. Nu avem dovezi clare despre utilizarea lingurițelor de împărtășanie înainte de secolele al XI-lea și al XII-lea. Din acest motiv, ar fi nepotrivit să dogmatizăm utilizarea linguriței. Pe de altă parte, această practică de împărtășanie s-a încetățenit în Biserica Ortodoxă de aproape o mie de ani.

Sfânta Împărtășanie este, potrivit cuvintelor Sf. Ignatie Teoforul (din Antiohia, martirizat în jurul anului 110 d.Hr.), „medicament al nemuririi” (Epistola către Efeseni, 20). Așadar practica împărtășaniei se poate schimba și s-a schimbat pe parcursul istoriei Bisericii; dar esența Tainei rămâne întotdeauna aceeași și nu poate fi pusă sub semnul întrebării prin schimbarea modului împărtășirii.

4. PRACTICI ALTERNATIVE DE ÎMPĂRTĂȘIRE

Pandemia de coronavirus a obligat la luarea în considerare a formelor alternative kat΄ oikonomian (κατ’ οἰκονομίαν, urmând principiului iconomiei) în ceea ce privește oferirea Trupului și Sângelui lui Hristos credincioșilor. Atunci când se decide asupra tipului de distribuire a Împărtășaniei, care se face cu binecuvântarea episcopului eparhiot responsabil, trebuie să se procedeze urmând tradiția Bisericii locale respective, deciziile Sfintelor Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe autocefale, respectiv cerințele autorităților locale, precum și situației actuale, care necesită o atenție sporită pentru respectarea standardelor sanitare și igienice.

În timpul pandemiei, în cadrul Ortodoxiei se încearcă kat΄ oikonomian să se pună în practică diferite forme care sunt adecvate situației locale respective (împărtășire fără atingere, dezinfectare, folosirea mai multor lingurițe, împărtășire cu Daruri mai înainte sfințite etc.). Ar trebui să ne amintim întotdeauna de cuvintele Apostolului: „Dar vedeţi ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi” (1 Corinteni 8, 9) și să nu condamnăm pe nimeni pentru faptul că procedează altfel decât se obișnuiește în comunitatea lui: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați” (Mt 7, 1).

5. CONCLUZIE

Sănătatea este importantă. Prin aceasta ne referim la sănătatea trupului, a sufletului și a duhului, dar și la sănătatea în relațiile sociale și comunitare. Criza actuală este deosebit de dureroasă, deoarece sănătatea trupului pare adesea să primeze în detrimentul altor aspecte „sanitare” importante, de exemplu sănătatea duhovnicească sau mentală.

Prin urmare, îi rugăm pe toți credincioșii să se roage pentru toți bolnavii, precum și pentru cei care au murit ca urmare a unei infectări cu coronavirus, dar și pentru toți oamenii, astfel încât să putem simți ajutorul, înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu în această situație dificilă. Un moment de criză este întotdeauna pentru oameni și o oportunitate de a-și regândi valorile, de a-și aprofunda relația cu Dumnezeu și cu semenii și de a-și clarifica și a-și recalibra în consecință viața.

Să ne amintim cu toții cuvântul Sfântului Apostolul Pavel din Epistola către Romani, în care scrie: „Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem. Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii.” (Rom 14, 7-9).

În viață ca și în moarte, omul rămâne cu Hristos, Domnul și Stăpânul nostru. Așadar, cu atât mai mult acum să-L iubim pe Dumnezeu și pe semenii noștri, să recunoaștem valoarea lucrurilor care ni se păreau până acum de-la-sine-înțelese în viața fiecăruia. A fost dintotdeauna important pentru noi să putem merge la Liturghie în fiecare săptămână, să primim Cinstitele Daruri și să ne întâlnim cu membrii Bisericii noastre cu care formăm unicul Trup al lui Hristos; dar abia acum, când nu mai putem face acest lucru în mod liber, recunoaștem adevărata valoare a Liturghiei.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi toți. Amin”. (2 Cor 13, 14)