„Cel ce ascultă este mare înaintea lui Dumnezeu. El merge pe urmele paşilor lui Hristos Care ne-a dat în El Însuşi pilda ascultării. Domnul iubeşte sufletul celui ascultător şi-i da pacea Lui; atunci totul este bine şi sufletul simte dragoste pentru toţi.

Cel ce ascultă şi-a pus toata nădejdea în Dumnezeu şi de aceea sufletul sau este pururea în Dumnezeu. Domnul ii da harul Sau şi acest har învaţă sufletul tot ce-i bun şi-i da puterea de a rămâne în bine. El vede răul, dar acest rău nu are nici o putere aspra lui, căci harul Sfântului Duh este cu el şi-l păzeşte de tot păcatul. Şi se roagă lui Dumnezeu în pace, fără osteneală.

Duhul Sfânt iubeşte sufletul celui ce ascultă şi de aceea el cunoaşte repede pe Domnul şi primeşte darul rugăciunii inimii.

Cel ce ascultă s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu şi de aceea îi sunt date libertatea şi odihna în Dumnezeu şi se poate ruga cu mintea curată. Dar cei mândri şi neascultători nu se pot ruga în chip curat chiar daca fac mari nevoinţe ascetice. Ei nu ştiu cum lucrează harul, nici daca Domnul le-a iertat păcatele. Dar cel ce ascultă ştie limpede ca Domnul i-a iertat păcatele, căci el simte pe Duhul Sfânt în sufletul lui.

Ascultarea nu este necesară numai monahului, ci oricărui om. Însuşi Domnul a fost ascultător. Cei mândri şi care nu lucrează decât după voia lor proprie, nu lasă harul sa locuiască în ei şi, de aceea, nu au niciodată pace în suflet. Dar harul Duhului Sfânt intră cu uşurinţa în sufletul celui ce ascultă şi ii dă bucurie şi odihnă.

Toţi caută pacea şi bucuria, dar puţini ştiu unde sa găsească aceasta bucurie şi aceasta pace şi ce trebuie făcut pentru a le atinge. De treizeci şi cinci de ani, iată, vad un monah mereu vesel şi a cărui faţa este mereu primitoare, deşi e bătrân; şi aceasta pentru că iubeşte ascultarea şi sufletul său s-a predat voii lui Dumnezeu şi nu se îngrijeşte de nimic, ci sufletul său Îl iubeşte pe Domnul şi-L vede pe El.

Cel ce a fost, fie şi numai uşor, atins de har se supune cu bucurie oricărei stăpâniri. El ştie ca Dumnezeu guvernează cerul, pământul şi iadul, viaţa sa şi treburile lui şi tot ce este în lume şi de aceea rămâne în pace.

Cel ce ascultă s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu şi nu se teme de moarte, pentru că sufletul lui s-a obişnuit să vieţuiască cu Domnul şi-L iubeşte pe El. El şi-a tăiat voia proprie şi de aceea nici în sufletul, nici în trupul lui nu există această luptă care îi chinuie pe cei ce nu ascultă şi pe cel ce lucrează după voia sa proprie.

Adevăratul ascultător urăşte voia sa proprie şi îl iubeşte pe părintele lui duhovnicesc. Datorita acestui fapt el primeşte putinţa de a se ruga cu o minte curată. Sufletul lui îl vede pe Domnul, liber de gânduri, şi rămâne în pace intru El. El câştigă repede iubirea de Dumnezeu datorita smereniei sale şi rugăciunilor părintelui său duhovnicesc”.

Sfântul Siluan Athonitul