NOUL AȘEZĂMÂNT AL CENTRULUI BISERICESC DE LA MÜNCHEN

Select your language

Enoriașilor, prietenilor și susținătorilor Centrului Bisericesc Român Ortodox din München

Frați și surori în Hristos,

Mulţumim lui Dumnezeu pentru tot darul Său revărsat asupra noastră şi în anul care a trecut. Vă mulţumim şi Dumneavoastră tuturor, membri ai comunităţii, prieteni sau susținători ai Centrului nostru Bisericesc. Cu darul lui Dumnezeu şi cu implicarea Dumneavoastră, Aşezământul nostru se desăvârșește continuu, prin lucrările efectuate în acest scop. Totodată, el devine tot mai mult centrul şi inima comunităţii noastre.

Anul 2024 este unul deosebit pentru Mitropolia noastră, care aniversează 30 de ani de existenţă. La data de 5 iunie se vor împlini 30 de ani de la instalarea ÎPS Părinte Serafim ca Mitropolit al Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale şi de Nord în Biserica evanghelică St. Lukas din München. Din acest motiv, şedinţa Adunării Eparhiale din acest an va avea un caracter aniversar şi se va desfăşura în capitala Bavariei, între 30 mai şi 2 iunie, cuprinzând mai multe evenimente culturale şi duhovniceşti, la care sunteţi invitaţi cu toţii.

Pe 30 mai, de la ora 18, ne vom bucura de un concert extraordinar susţinut de Orchestra Operei Naționale, condusă de dirijorul Daniel Jinga, împreună cu Grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale din București, condus de arhidiaconul Mihail Bucă, în biserica St. Johann Baptist de la Max-Weber Platz, la care vă invităm să participaţi cu toţii.

Vă adresăm, de asemenea, invitaţia de a participa la Sf. Liturghie aniversară, sâmbătă, 1 iunie, în biserica St. Sylvester (Adresa: Biedersteiner Str. 1, 80802 München), care va fi săvârșită de numeroși ierarhi din Mitropolia noastră, cât şi din Mitropolia Europei Occidentale şi Meridionale, alături de clerul Arhiepiscopiei noastre şi de mulţi credincioşi, prieteni şi susținători ai Mitropoliei.

Duminică, 2 iunie, ne vom bucura să celebrăm Sf. Liturghie la Aşezământ împreună cu oaspeţii care vor dori să rămână. Cu acest prilej sărbătoresc vom edita mai multe materiale (album omagial, revista Deisis, film documentar) care să oglindească dezvoltarea Mitropoliei în acești 30 de ani.

La 24 martie, avem bucuria să aibă loc la Aşezământul nostru şi Concelebrarea la Duminica Ortodoxiei de către Episcopii Ortodocşi din Germania a Sf. Liturghii, la care vă invităm să participaţi.

În legătură cu ceea ce s-a făcut anul trecut la Așezământul Bisericesc,  vă anunțăm cu bucurie că am reuşit să finalizăm lucrările la instalațiile electrice şi am continuat şi mobilarea diferitelor spaţii ale Sălii Crucilor şi ale centrului parohial, proiectul din urmă având şi susţinerea financiară a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României. De asemenea, vă facem cunoscut faptul că pictura la capela mănăstirii noastre avansează, dăruindu-i acesteia veșmântul cuvenit. Concomitent, s-au mai întreprins şi alte completări, remedieri sau îmbunătățiri la Aşezământ.

Marea noastră mulțumire este să constatăm faptul că oamenii ce ne calcă pragul, fie că sunt membri ai comunităţii sau participanţi la slujbe sau diverse activități ori chiar simpli vizitatori, vin cu mult drag şi bucurie la Aşezământ. La sfintele slujbe participă tot mai mulţi oameni, iar activitățile catehetice, culturale, formative sunt apreciate şi căutate. Mai mult, dăm slavă lui Dumnezeu că reuşim să ajutăm tot mai mult semeni de-ai noștri aflați în situaţii dificile. Cred că în acest fel ne îndreptăm spre împlinirea menirii acestui centru.

Am dori ca anul acesta, pe lângă continuarea lucrărilor de pictare a capelei, dacă găsim finanţare, să realizăm tencuirea la interior a bisericii. În afară de acestea, vom avea de realizat mai multe lucrări de remediere, vom încerca să finalizăm instalațiile sanitare, să amenajăm Baptisteriul din Sala Crucilor şi vom continua, de asemenea, cu mobilarea mai multor spaţii.

Susţinerea Dumneavoastră pe mai departe este vitală pentru a continua şi împlini toate cele prezentate mai sus şi multe altele. Împreună, cu darul şi ajutorul lui Dumnezeu, am realizat toate până acum şi tot aşa va fi şi de acum înainte.

Vă mulţumim din suflet tuturor pentru implicarea şi susţinerea în orice fel şi ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să creștem împreună, drept comunitate, dar şi fiecare, la nivel personal, să găsim calea pe care ne cheamă să mergem pentru a deveni ceea ce El a gândit pentru noi când ne-a adus în lumea aceasta. Personal, mulţumesc în mod deosebit părinților slujitori şi familiilor lor, măicuţelor mănăstirii noastre, consilierilor CBROM, doamnelor noastre pricepute în ale gospodăriei, precum şi celor care slujesc în diverse servicii pentru buna desfășurare a activităţilor Centrului.

Împreună, Îl rugăm pe Dumnezeu să vă binecuvânteze tuturor viața, familiile, prietenii, să vă țină sănătoși, netulburați şi în pace, să vă dăruiască înaintare în tot ce e bun, frumos şi de folos.

Cu dragoste în Hristos, recunoștință, nădejde și binecuvântare,

Episcop vicar Sofian Brașoveanul