Donează pentru Așezământ                                                         

Beneficiar: Rum. Orth. Metropolie - Kirchenzentrum München
IBAN: 
DE76 7509 0300 0005 1307 35
BIC: 
GENODEF 1M05
Scopul: 
Kirchenbau / Pentru construirea bisericii

Cont în România ...

Asemenea tuturor strădaniilor pe care ni le propunem în viață, nimic nu ar fi posibil dacă nu am avea parte și de ajutorul lui Dumnezeu, iar Mântuitorul ne mărturisește că „unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Vă îndemnăm pe această cale pe toți cei care vreți să ne ajutați, să ne fiți alături rostind această rugăciune în fiecare seară, la ora 22:00. Nădăjduim că astfel, Dumnezeu va fi zi de zi în mijlocul nostru, întărindu-ne în demersul nostru și îmbogățind strădania noastră cu binecuvântarea și puterea Lui.

 

Rugăciune pentru înălţarea unei biserici

 
 

Dumnezeule, Cel fără de început şi veşnic, Care pe toate câte sunt le-ai adus dintru nefiinţă întru fiinţă, Cel ce locuieşti întru lumina cea neapropiată, Care ai cerul scaun şi aşternut picioarelor Tale pământul; Care ai dat lui Moise poruncă şi pildă şi ai pus Duhul Tău în Beţaleel, meşterul cel mare, îndestulându-l pe dânsul cu înţelepciune spre întocmirea şi ridicarea Cortului Mărturiei, în care erau închipuirile şi formele adevărului; Cel ce ai dăruit lui Solomon înălţimea cugetului şi lărgimea inimii şi printr-însul ai ridicat Biserica Ta cea veche, iar Sfinţilor Tăi Apostoli le-ai înnoit darul închinării în Duh şi al slujirii cortului celui adevărat şi printr-înşii în tot pământul ai sădit sfintele Tale biserici, ca să se aducă în ele preasfintele şi cele fără de sânge jertfe.
 

Dumnezeule nemărginit, pe Care cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde, cu atât mai mult un locaş zidit de mâini omeneşti; caută în nemăsurata Ta bunătate la rugăciunea noastră, a robilor Tăi, care într-un cuget ne rugăm Ţie, credincioşi cuvintelor Unuia-născut Fiului Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, Care a zis: „Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri; că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”.
 

Însuţi, Doamne, Care ai întemeiat cu negrăită înţelepciune Biserica Ta, ascultă rugăciunea noastră în ceasul acesta şi în orice zi Te vom chema; priveşte cu milostivire asupra noastră, a celor ce cu umilinţă şi cu stăruinţă ne închinăm Ţie şi binecuvintează dorinţa noastră sfântă de a avea, spre slava Ta şi spre mântuirea noastră, propria noastră biserică, al cărei prag trecându-l, împreună cu toţi semenii noştri, să Te lăudăm pe Tine, Doamne. Trimite peste noi harul întru tot Sfântului Tău Duh, izgoneşte dintre noi duhul viclean, înşelător şi pricinuitor de dezbinare, uneşte-ne într-o inimă şi într-un cuget, binecuvintează-ne întru toate, dăruieşte-ne putere şi tărie, îmbărbătare şi bună sporire întru împlinirea gândului nostru.
 

Trimite în ajutorul nostru pe îngerii Tăi, care să ne izbăvească de piedicile vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi şi care să sădească în sufletele noastre îndemnul la dăruire şi jertfă pentru casa Ta, Doamne. Cel ce eşti nădejdea tuturor marginilor pământului, vino în ajutorul nostru, căci fără Tine orice trudă zadarnică este, după cum psalmistul zice: «De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc»; Că Tu Însuţi eşti Cel ce binecuvintezi, Cel ce împlineşti şi desăvârşeşti toate, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă Îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.